Prima pagina Legume Ceapa

ceapa 1Ceapa (Allium Cepa) este o planta bulboasa bienala sau trienala, cu frunze si bulbi dezvoltati in stratul superior al solului, originara din Asia centrala si de Vest. Ceapa este cultivata ca planta medicinala, condiment si leguma. In primul an se formeaza bulbul, iar in cel de-al doilea se dezvolta o tulpina care dezvolta floare si ulterior seminte. Sistemul radicular este slab dezvoltat. Ceapa se poate inmulti prin seminte sau bulbi. Semintele de ceapa sunt marunte, de culoare neagra. Ceapa este rezistenta la inghet (se poate planta toamna sau cu patru saptamani inainte de data ultimului inghet), dar este sensibila la conditiile de temperatura din timpul vegetatiei (frunzele se dezvolta mai bine pe timp racoros 18-24ºC, iar bulbul are nevoie de temperaturi mai ridicate pentru dezvoltare 25-30ºC).

 

Plantele de ceapa se dezvolta normal pe solurile usoare sau mijlocii cu textura nisipo-lutoasa, cu o structura buna, permeabile, dar si cu o capacitate optima de retinere a apei, fertile. Culturile de ceapa nu dau rezultate bune pe solurile grele (argiloase), compacte, nelucrate adanc, excesiv de umede, reci, acide. Pentru cultura de ceapa semanata direct o conditie esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca solurile este aceea de a nu forma crusta.

Ceapa 2  ceapa 3

Inradacinarea superficiala a plantelor de ceapa si explorarea unui volum scazut de pamant pretind o umiditate ridicata, mai ales in prima perioada de vegetatie. De aceea, umiditatea in sol pana la adancimea de 30-40cm trebuie sa fie de 80-90% din capacitatea de camp, pana la formarea bulbului, adica in perioada de crestere intensiva a radacinilor si frunzelor. In perioada formarii si cresterii bulbului, umiditatea trebuie sa fie de 70-80% si 60-70% in timpul maturizarii bulbului, adica dupa ce bulbul a ajuns la marimea tipica soiului. Este recomandat ca apa in sol sa fie intr-o cantitate cat mai mica, cu circa 2-3 saptamani inainte de recoltare, deoarece are o maturizare mai rapida a bulbului, acesta intrand in perioada de repaus.

Ceapa 4  ceapa 5

Dupa perioada de cultivare, exista "ceapa de vara" si "ceapa de iarna" . Ceapa de vara este semanatăa primavara timpuriu si recoltata in luna august si septembrie. E poate fi depozitata pană in luna martie a anului urmator. Ceapa de iarna, mai zemoasa si mai putin iute, este semanata in august, devine adulta numai in primavara urmatoare si poate fi recoltata in luna iunie, insa nu poate fi depozitata pentru o perioada de timp indelungata. Campul unde se cultiva ceapa trebuie sa fie curat de culturi din famila Allium cel putin timp de patru ani.

Dupa modul de utilizare putem clasifica ceapa in urmatoarele categorii:

Ceapa de arpagic – samanta de ceapa se seamana primavara cat mai timpuriu ( februarie - martie ) se executa semanatul in randuri la 7-10 cm distanta si 1-2 cm adancime.. Se iriga de 2 -3 ori, eventual de 4 ori in zonele mai secetoase dar nu mai mult deoarece umiditatea excesiva duce la obtinerea de bulbi mari. Pentru a grabi rasarirea, samânta se înmoaie în apa 2-3 zile.

Dupa rasarire se fac 3-4 prasile, se pliveste cultura de buruieni si se stropeste cu zeama bordeleza împotriva manei. Recoltarea arpagicului se face in iulie - august manual prin smulgere sau mecanizat. Momentul optim de recoltare este atunci cand la baza tulpina falsa s-a inmuiat si frunzele s-au ingalbenit la varf. Dupa recoltare bulbii se lasa pentru uscare in camp timp de 3 - 4 zile.

ceapa 6  ceapa 7

Ceapa verde - Pentru a obtine ceapa verde  în primavara, se planteaza arpagic toamna târziu sau primavara cât mai de timpuriu la distante de 15-20 cm între rânduri si 5-10 cm pe rând. Folosirea materialului de plantare cu diametru mare este preferabila, deoarece ceapa verde va fi mai viguroasa. In cazul lipsei precipitatiilor, imediat dupa infiintarea culturilor, se vor aplica udari, pentru asigurarea unei rasariri rapide si uniforme a acestora.  Recoltarea se poate începe din luna aprilie când frunzele au lungimea de 30-35 cm.

Ceapa de consum - La sfarsitul lunii martie se planteaza arpagicul la 20-25 cm intre randuri si 10-12 cm între bulbi pe rand, pe terenul pregatit corespunzator. Îngrijirea consta în 4-5 prasile, udari,  stropiri cu zeama bordeleza pentru combaterea manei, precum si ruperea fustilor florali. Recoltarea cepei poate incepe cand 70% dintre frunze sunt vestede. Nu asteptati vestezirea totala, pentru a evita cresterea radacinilor suplimentare, fapt care va afecta calitatea si capacitatea de pastrare a cepei.  Recoltarea se face ziua, cand nu exista roua pe plante, pe timp uscat si cand solul este reavan. Dupa recoltare ceapa se insira intr-un loc deschis si insorit pentru uscare timp de 7-12 zile.


Articole din aceeasi categorie
Romanian English French German Italian Spanish
Banner
Banner
OtterShop - Premium
TeamDeals

Like banner