e-gradinarit.ro
Dovlecelul

Dovlecelul

Dovlecelul (Curcubita pepeo) se cultiva pentru fructele sale consumate in diferite faze ale maturitatii si face parte din familia Cucurbitaceae, fiind inrudit atat cu pepenele galben, cat si cu castravetele. Dovlecelul este o planta anuala cu un aspect similar castravetelui, cu o coaja fina si subtire, de culoare galbena sau verde. Miezul este carnos, de culoare alb-galbuie sau alb-verzuie si protejeaza numeroase seminte. Atat coaja, cat si miezul si semintele sunt comestibile.

Fata de factorii de vegetatie cerintele dovlecelului sunt asemanatoare cu cele ale castravetilor. Semintele germineaza in 14-16 zile la temperatura minima de 12-14°C si in 6-7 zile la temperatura optima de 20-25°C. Temperatura optima de vegetatie este de 25-28°C, cu minime de 15-16°C si maxime de 30-35°C. Dovlecelul este foarte pretentioas fata de lumina, pe terenurile umbrite sau imburuienate productiile scad considerabil. De asemena dovlecelul are cerinte ridicate de umiditate, avand un coeficient de transpiratie foarte mare, dar datorita sistemului radicular dezvoltat suporta bine perioadele de seceta.

dovlecel 2  dovlecel 3

Cultura de dovlecel se infiinteaza prin semanat direct in camp  la inceputul lunii mai, la adancimea de 2-3 cm, distanta de 1 m intre cuiburi pe rand si 80 cm intre randuri.La fiecare cuib se pun 2-3 seminte. Dupa rasarire se vor lasa numai 2 plante la cuib. Efectuati raritul prin taierea tulpinii cu foarfeca, intrucat smulgerea plantei poate deranja radacinile plantelor pe care doriti sa le pastrati.

dovlecel 4  dovlecel 5

Lucrarile de ingrijire sunt asemanatoare cu cele de la cultura castravetilor: raritul, prasitul, musuroitul la cuib, udari repetate, combaterea agentilor patogeni si a daunatorilor. Exceptie face ciupitul, care nu este necesar la dovlecei.

dovlecel 6  dovlecel 7

Dovleceii se recolteaza manual, cat sunt tineri, intrucat dovleceii prea mari sunt mai putin gustosi.

Articole din aceeași categorie